RUTY - MY PRINCESS

Povestea incepe cu mult timp in urma cand tati a vazut-o prima data pe mami. Intr-o frumoasa zi de primavara tati a zarit-o pe mami si a fost fermecat , singurul lucru pe care a putut sa-l spuna prietenilor cu care era , a fost : "Vedeti voi fata aceea ? Nu stiu cine e, nu stiu cum o cheama , dar stiu un singur lucru ca va fi sotia mea..."
Mai departe ce s-a intamplat o s-o las pe mami sa va povesteasca ( ca ea stie mai bine ).

Dupa patru ani de la acea zi de primavara, eu si Sebi ne pregateam de nunta. Aveam planuri mari si planurile noastre includeau si copii ( minim 3 , maxim 5 :D ). Numai ca inainte cu foarte putin timp de nunta , din cauza unor probleme , am calcat pentru prima data in cabinetul unui ginecolog.
Acolo am aflat ca s-ar putea sa am o problema serioasa asa ca a trebuit sa fac niste investigatii endocrinologice.
Imi aduc aminte ziua in care am fost la endocrinologie sa-mi iau rezultatele la analize. Doctorita la care mergeam imi era profesoara la facultate si ma cunostea bine, stia ca urma sa ma casatoresc. M-am dus la consultatie cu Sebi, dar dumneaei l-a rugat sa m-a astepte afara. Dupa ce Sebi a iesit, mi-a spus ca are vesti proaste, ca se pare ca nici unul din ovarele mele nu este functional si in plus am uterul imatur. M-a trimis sa mai fac o ecografie ( atunci , pe loc ) ca sa fim sigure.
La ecografie s-a confirmat faptul ca ovarele sunt polichistice. Mi s-a spus atunci ca nu pot avea copii si chiar daca printr-o minune as ramane gravida din cauza uterului n-am cum sa duc sarcina la termen. Am simtit ca a cazut cerul pe mine. Odata pentru ca imi doream mai mult ca orice copii si apoi pentru ca nu stiam cum o sa reactioneze Sebi.
Dupa consultatie am mers cu el intr-un parc si am stat de vorba. Viitorul meu sot s-a comportat admirabil si a reusit sa ma incurajeze si pe mine.
A urmat o nunta ca in povesti si o luna de miere minunata. Dupa luna de miere am reinceput sa fac analize ( pentru a mi se putea prescrie un tratament ) si surpriza in urma unei ecografi am aflat ca eram GRAVIDA. A fost momentul in care am simtit mai mult ca oricand ca Dumnezeu ma iubeste
Toata lumea a ramas cu gura cascata. Toti medicii ( medicul de familie si ginecologul si endocrinologul mi-au spus ca este o minune si trebuie sa lupt pentru ea).
Primele luni am fost intr-o euforie totala, nu greata, nu rau, doar fericire.
La sfarsitul primului trimestru de sarcina insa au inceput problemele intai am facut preeclamsie, apoi din luna a sasea am inceput sa am contractii si a inceput negocierea cu medicul. Medicul meu a considerat ca nu am cu sa reusesc sa duc sarcina la termen si ca ar trebui sa-mi faca o cezariana pentru ca asa poate copilul va avea o sansa.
Dar din fericire in perioada aceea eram studenta la Medicina si am avut cativa profesori minunati, niste medici adevarati care m-au invatat sa lupt, care m-au incurajat si m-au facut sa inteleg ca fiecare zi care trece este deosebit de importanta pentru dezvoltarea copilului si de aceea trebuie sa incerc sa duc sarcina cat mai mult.
Si chiar a inceput o lupta. Ii multumeam Lui Dumnezeu pentru fiecare zi care trecea, pentru ca astfel sansele fetitei mele cresteau.
Cand eram insa in luna a saptea , mi-a murit bunica ( femeia care m-a crescut, si pe care am iubit-o enorm ). Am incercat sa nu ma consum, dar tot a fost un stres puternic pe care copilul meu l-a simtit profund. A fost afectat atat de tare incat 2 zile nu a miscat. Iar eu m-am speriat ingrozitor, imediat dupa inmormantare m-am dus direct la spital. Din fericire copilul era in ordine.
Si a reinceput lupta , cu contractiile, cu medicul, cu mine.
Intr-un final am ajuns la 36 de saptamani si ceva , cand a fost absolut necesar sa fac cezariana.
Asa ca pe 25.07,2001 a intrat in viata noastra o mogaldeata de 3.300 si 48 de centimetrii, neagra si cu o claie de par in cap ( dar cel mai frumos copil din lume , pe cuvantul meu : ) care a adus atat de multa bucurie si implinire cum nu mi-am imaginat niciodata ca ar fi posibil.
Ii multumesc in fiecare zi Lui Dumnezeu pentru minunatul cadou pe care mi l-a facut. Pentru ca am cel mai frumos, cel mai bun, cel mai destept copil ( cei care sunteti parinti stiti ca am dreptate ).
Si ii mai multumesc pentru ca a facut si o a doua minune in viata mea, dar asta este alta poveste :D