-Thea , tu esti piticul meu !
-Nu sunt pitic.
-Atunci ce esti ?
-Sunt...nimic. Da, sunt nimicu' tau !
- Buni, mi-ai luat bomboane ?
- Da
- Buni de unde ai bani ?
- Am luat pensia.
- Vreau sa ma fac mare sa iau si eu pensia.
-Thea ce facem cu pampersul ? Il porti pana te mariti ?
-Da
-Si ce o sa faci ?
- O sa-i spun lu barbatu' " barbate imi pui si mie pamperul ?"
Se afișează postările cu eticheta THEA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta THEA. Afișați toate postările
marți, 30 martie 2010
duminică, 7 februarie 2010
Thea , in brate la ta-su, ii vede parul de pe piept:
- Tati uite ai inca o mustata mareeeee
__________________________________________________________________
Eu am primit de Craciun o ominda din cauciuc ( mare binecuvantare pentru terapie ). Theei ii place in mod deosebit si de cate ori prinde ocazia se joaca cu ea. Azi vine si ma intreaba:
- Mami omida asta e din plastic sau din om ?
__________________________________________________________________
Thea e inebunita dupa cai ( avem deja o mica herghelie - 9 caluti de jucarie ) . Azi se juca si se prefacea ce e cal. Pentru ca era desculta am suit-o pe pat si n-am mai lasat-o sa coboare ( pana venea Ruty cu papuceii ). Thea tot incerca sa scape. La un moment dat se uita in ochii mei si-mi spune raspicat:
- Mami, eu sunt un calut de pe jos , nu un calut de pat.
__________________________________________________________________
Fetele trebuiau sa invete poeziile de Craciun. Thea o stia bine pe a ei , Ruty mai avea putin, asa ca o trimit pe Ruty sa repete poezia. Thea ca o umbra dupa ea. Mai tarziu vine Thea la mine , alarmata si-mi spune:
- Ruty nu repeta
- Bine, o sa vin sa vad ce face
Thea pleaca in viteza.
Ajunge la Ruty , se opreste langa ea si o fixeaza cu privirea ( Ruty isi repeta in gand poezia ). La un moment dat o remarca pe The asi o intreaba:
- Thea , ce vrei ?"
Thea ii respunde:
-Thea ce vrei
-Ce ai patit ?
-Ce ai patit ?
-Thea inceteaza ?
-Thea inceteaza ?
-Termina ?
-Termina ?
In momentul asta intervin eu ( ca Ruty deja fumega )
- Thea ce faci ?
- O invat pe Ruty ce inseamna sa repeti.
Apoi spre Ruty:
- Asta inseamna sa repeti , clar ?
________________________________________________________________
Mami, nu-mi place fierul de calcat. Are prea multi ochii. Eu am doar doi ochi si nu-mi place de el.
_______________________________________________________________
Mami stii ce s-a intampalt azi ? Buni m-a certat si mie mi-a venit ideea sa plang.
_______________________________________________________________
- Thea daca nu mananci portocala nu primesti sandwiciul cu salam
- Mami pot sa te intreb ceva ?
- Da
- Eu cand ma culc incepe sa-mi geama burtica de durere. Cum sa mananc pocotaia ?
- Atunci nu mananci nici salam
- Ba da, de la salam imi trece.
_______________________________________________________________
Mamiiii, mi-a cumparat buni mancare de bomboane !!!
- Tati uite ai inca o mustata mareeeee
__________________________________________________________________
Eu am primit de Craciun o ominda din cauciuc ( mare binecuvantare pentru terapie ). Theei ii place in mod deosebit si de cate ori prinde ocazia se joaca cu ea. Azi vine si ma intreaba:
- Mami omida asta e din plastic sau din om ?
__________________________________________________________________
Thea e inebunita dupa cai ( avem deja o mica herghelie - 9 caluti de jucarie ) . Azi se juca si se prefacea ce e cal. Pentru ca era desculta am suit-o pe pat si n-am mai lasat-o sa coboare ( pana venea Ruty cu papuceii ). Thea tot incerca sa scape. La un moment dat se uita in ochii mei si-mi spune raspicat:
- Mami, eu sunt un calut de pe jos , nu un calut de pat.
__________________________________________________________________
Fetele trebuiau sa invete poeziile de Craciun. Thea o stia bine pe a ei , Ruty mai avea putin, asa ca o trimit pe Ruty sa repete poezia. Thea ca o umbra dupa ea. Mai tarziu vine Thea la mine , alarmata si-mi spune:
- Ruty nu repeta
- Bine, o sa vin sa vad ce face
Thea pleaca in viteza.
Ajunge la Ruty , se opreste langa ea si o fixeaza cu privirea ( Ruty isi repeta in gand poezia ). La un moment dat o remarca pe The asi o intreaba:
- Thea , ce vrei ?"
Thea ii respunde:
-Thea ce vrei
-Ce ai patit ?
-Ce ai patit ?
-Thea inceteaza ?
-Thea inceteaza ?
-Termina ?
-Termina ?
In momentul asta intervin eu ( ca Ruty deja fumega )
- Thea ce faci ?
- O invat pe Ruty ce inseamna sa repeti.
Apoi spre Ruty:
- Asta inseamna sa repeti , clar ?
________________________________________________________________
Mami, nu-mi place fierul de calcat. Are prea multi ochii. Eu am doar doi ochi si nu-mi place de el.
_______________________________________________________________
Mami stii ce s-a intampalt azi ? Buni m-a certat si mie mi-a venit ideea sa plang.
_______________________________________________________________
- Thea daca nu mananci portocala nu primesti sandwiciul cu salam
- Mami pot sa te intreb ceva ?
- Da
- Eu cand ma culc incepe sa-mi geama burtica de durere. Cum sa mananc pocotaia ?
- Atunci nu mananci nici salam
- Ba da, de la salam imi trece.
_______________________________________________________________
Mamiiii, mi-a cumparat buni mancare de bomboane !!!
joi, 12 februarie 2009
D'ale Theei
Ruty are o rapciugosenie de jucarie ( mai mare ca varsta ca ea ) de care nu se desparte ( de cand s-a nascut sunt impreuna :D ). Numele jucariei este Chiti. Nu doarme fara el, nu plecam nicaieri fara el, cand e suparata in ia in brate si se ghemuieste cu el intr-un colt. Ce mai , mare dragoste, mare.
Thea este destul de suparata ca ea nu are voie sa se joace cu el. Asa ca atunci cand il prinde il cam zmotoceste. Zilele trecute cand Ruty era la scoala , Thea a pus gheruta pe el si i-a rupt coada, apoi l-a ascuns.
Seara agitatie mare ca nu-l gaseam pe Chiti . Ruty o intreaba pe Thea :
- L-ai vazut pe Chiti ?
- Gata, nu mai e , ii raspunde Thea cu un oftat
- Cum nu mai e ? devinde Ruty agitata
- A murit , dar s-a dus in cer.
Abia de dimineata am aflat misterul mortii si al cerului cand l-am gasit pe Chiti in cosul cu rufe pentru calcat :D.
Azi cand s-au sculat fetele le-am rugat sa faca patul. Thea se posteaza in fata mea si aratand cu mana spre ea ma intreaba:
- Euuuu ?
- Da, si tu , ii raspund
- Eu nu, poate tu, imi raspunde si se intoarce si pleaca
marți, 6 ianuarie 2009
Bobo
Eu: " Mami, imi e asa foame. Vreau sa te pap. Miammm, cred ca esti tare buna. Pot sa te pap ? "
Thea ( serioasa ) :"Nu, mami"
Eu:" Nu iti e mila de mine ? Imi e foame. Eu ce pap ?"
Thea ( victorioasa ) :"BOBOOOOOOO"
Prima perluta - sune fisu
Eu, lucram la calculator, cu castile la urechi; Thea se juca pe langa mine. Din bucatarie se aude telefonul sunand, eu preocupata fiind nu-l bag in seama.
Thea , se furiseaza pe langa mine si-mi zice:
"Mami, sune buni" ( bunica e cea care vorbeste cel mai mult la telefonul fix, asa ca Thea o striga pe ea )
"Bunica nu e acasa , mami " ( ma prefac eu ca nu inteleg )
"Mami, teionu"
"Poftim, mami creionul" ( iar fac eu pe prostu')
Thea deja nervoasa, vine langa mine , ma zgaltaie si-mi zice:
"Mami, sune fisu"
Thea , se furiseaza pe langa mine si-mi zice:
"Mami, sune buni" ( bunica e cea care vorbeste cel mai mult la telefonul fix, asa ca Thea o striga pe ea )
"Bunica nu e acasa , mami " ( ma prefac eu ca nu inteleg )
"Mami, teionu"
"Poftim, mami creionul" ( iar fac eu pe prostu')
Thea deja nervoasa, vine langa mine , ma zgaltaie si-mi zice:
"Mami, sune fisu"
luni, 21 iulie 2008
THEA - MY SUNSHINE
Aceasta sarcina nu a fost o sarcina planificata, ci s-a intamplat pe neasteptate . Spun pe neasteptate pentru ca nu credeam ca voi mai face copii ( vezi povestea Ruticai ).
Pe 15 februarie eram cu sotul meu si cu Ruty la biserica cand am simtit ca incepe sa-mi fie foarte rau ( o stare de slabiciune, ameteli si greata ). Am pus aceasta stare pe seama oboselii. A trecut o saptamana in care am incercat sa ma odihnesc, si pe 19 februarie, cand trebuia sa serbam ziua mea ( implineam 27 de ani ) am inceput din nou sa ma simt rau. Mi-am trimis sotul sa cumpere un test de sarcina si stupoare au aparut doua liniute roz :D. Pentru mine a fost un soc pentru ca m-a luat total pe nepregatite ( restul familiei a fost in culmea fericirii ). Mi se parea ca este cel mai nepotrivit moment pentru a mai avea un copil ( urma an final la facultate, licenta , imi facusem planuri pentru angajare... ).
Pana la urma am acceptat situatia si am inceput sa ma bucur ca o sa mai am un copil. Din pacate bucuria a fost de scurta durata pentru ca din cauza unui surplus de hormoni de sarcina m-am procopsit cu o depresie si cu o stare de rau cumplita ( greata si dureri de cap gratie carora am slabit 7 kg in doua saptamani ). In plus pitici pe creier care generau o idee unica da' fixa : ca o sa mor la nastere ( idee incurajata si de niste extrasistole aparute din senin ). Am plans tare mult din cauza asta, de mila Ruticai, ca o sa ramana fara mama. Si toata starea asta minunata a durat numai vreo 3 luni, dupa care din fericire lucrurile s-au imbunatatit , greata a disparut, starea generala s-a ameliorat.
Chiar si temerile legate de nastere au disparut in urma discutiilor cu medicul ginecolog ( care m-a asigurat ca si daca as avea probleme cu inima rahianestezia este sigura ).
Totul a fost super bine pana pe 10 septembrie. In dimineata respectiva faceam dus pregatindu-ma sa plec la un training de logopedie. La un moment dat am simtit ca s-a rupt ceva in mine. Imi zic "hait, sa vezi ca s-au rupt membranele si nasc", astept "revarsarea de ape", dar nimic. In schimb incep niste dureri de burta cumplite.
Ma sperii , dau telefon la medic, ii explic situatia imi recomanda sa stau in pat si luni sa vin la control. Ma duc luni la control nu gaseste nimic suspect la echo, colul era inchis si lung, contractii deloc, copilul bine , asa ca ma programeaza peste 10 zile si ma trimite acasa.
Au urmat zece zile de cosmar cu dureri ingrozitoare de burta ( dar nu contractii ) si iar cu o stare de rau cumplita. Intr-un final vine si ziua consultatiei. Ii spun medicului ca nu mai rezist, ca durerile sunt prea mari si ca as vrea sa programam cezariana mai devreme ( intram in curand in saptamana 37 ). E de acord si ma programeaza pe 28 septembrie.
Urmeaza cateva zile de emotii si vine ziua cea mare. Ne trezim la ora 5:30 in speranta ca vom reusi sa ajungem la ora 8 la spital ( pentru a ajunge la spital trebuie sa traversam intreg Bucurestiul si asta tocmai in timpul marii intalneli francofone ). Toata familia este gata in timp record ( plecam in gasca : eu, Sebi, Ruty, mama si tata ). Bagajul meu de spital e atat de mare incat zici ca plecam in concediu toti cinci.
Afara ploua si e tare rece. Ajungem la spital la 7:50, medicul meu era deja acolo asa ca ma si trezesc in camasa de noapte si sunt condusa intr-un salon unde mai erau 4 gravidute. Incep sa apara pe rand asistente : ma cantaresc, imi iau tensiunea, imi prind o linie venoasa si-mi pun o perfuzie. Usor , usor se face 11. Apare si anestezista, stam putin de vorba, imi examineaza coloana si-mi spune ca s-ar putea sa nu poata sa-mi faca rahi-anestezie , ci doar anestezie generala . Ma cuprinde panica , ma gandesc cu groaza ca o sa mor, ca nu o sa-mi faca fata inima la anestezie generala ( piticii era la treaba :D ). Imi vine sa plang si as vrea s-o mai vad pe Ruty. Noroc ca vine o asistenta care ma roaga s-o urmez si cand ies pe coridor la usa de la intrare o zaresc pe Ruty.
Asistenta ma duce in sala de operatie. Aici sunt suita pe masa si surpriza , anestezista reuseste sa-mi faca rahi-anestezie fara nici o problema :D. Incep sa roiasca in jurul meu 7 persoane, in timp ce incep sa-mi amorteasca picioarele. La un moment dat , probabil de stres, de frica si de emotie mi se face rau ( imi scade brusc tensiunea ), dar anestezista remediaza rapid situatia si in plus imi da si ceva substante care imi schimba radical dispozitia. Incep sa ma simt tare bine si sa am chef de gluma. La un moment dat vad un picior ridicat si curioasa ridic capul de pe masa sa vad al cui e. Stupoare: era al meu. Ciudata senzatie sa-ti vezi picioarele mutate de altii si tu sa nu simti nimic. In sfarsit incepe operatia ( la 11:45 ), nu simt absolut nimic . Mi se spune ca o sa dureze ceva pana scot copilul pentru ca am aderente de la prima cezariana.
Dupa un timp care mie mi s-a parut foate scurt ( in realitare trecusera aproximativ 35 de minute ) aud un tipat . Si vad o fetisoara mica si tare suparata. Simt ca pleznesc de fericire. Nu mi-o lasa prea mult, se duc s-o cantareasca si s-o masoare. Deja simt ca plutesc. Toata tensiunea a disparut.
Doctora imi spune ca sunt probleme , ca uterul este rupt ( asta ma durea pe mine asa rau ) si ca-i mare minune ca nu am patit nimic nici eu nici copilul, mai ales ca Thea era cu capul in ruptura si se tinea numai in membrane. Sunt atat de impresionata de ce-mi spune ca adorm. Ma trezeste si-mi spune ca o alta sarcina nu mai e posibila . Sunt de acord :D si adorm din nou.
Cand ma trezesc operatia se terminase si eram deja in drum spre reanimare. Intreb cat este ceasul : 14:20.
Peste putin timp mi-o aduc pe Thea si ne lasa singure. Ma uit pentru prima oara in ochii ei si plang. Nu-mi vine sa cred ca au fost la inceputul sarcinii momente cand am fost suparata ca sunt gravida. Minunea asta mica a meritat fiecare durere, fiecare stare de rau, fiecare problema. N-am cuvinte sa-mi multumesc Lui Dumenzeu pentru ea.
Pe 15 februarie eram cu sotul meu si cu Ruty la biserica cand am simtit ca incepe sa-mi fie foarte rau ( o stare de slabiciune, ameteli si greata ). Am pus aceasta stare pe seama oboselii. A trecut o saptamana in care am incercat sa ma odihnesc, si pe 19 februarie, cand trebuia sa serbam ziua mea ( implineam 27 de ani ) am inceput din nou sa ma simt rau. Mi-am trimis sotul sa cumpere un test de sarcina si stupoare au aparut doua liniute roz :D. Pentru mine a fost un soc pentru ca m-a luat total pe nepregatite ( restul familiei a fost in culmea fericirii ). Mi se parea ca este cel mai nepotrivit moment pentru a mai avea un copil ( urma an final la facultate, licenta , imi facusem planuri pentru angajare... ).
Pana la urma am acceptat situatia si am inceput sa ma bucur ca o sa mai am un copil. Din pacate bucuria a fost de scurta durata pentru ca din cauza unui surplus de hormoni de sarcina m-am procopsit cu o depresie si cu o stare de rau cumplita ( greata si dureri de cap gratie carora am slabit 7 kg in doua saptamani ). In plus pitici pe creier care generau o idee unica da' fixa : ca o sa mor la nastere ( idee incurajata si de niste extrasistole aparute din senin ). Am plans tare mult din cauza asta, de mila Ruticai, ca o sa ramana fara mama. Si toata starea asta minunata a durat numai vreo 3 luni, dupa care din fericire lucrurile s-au imbunatatit , greata a disparut, starea generala s-a ameliorat.
Chiar si temerile legate de nastere au disparut in urma discutiilor cu medicul ginecolog ( care m-a asigurat ca si daca as avea probleme cu inima rahianestezia este sigura ).
Totul a fost super bine pana pe 10 septembrie. In dimineata respectiva faceam dus pregatindu-ma sa plec la un training de logopedie. La un moment dat am simtit ca s-a rupt ceva in mine. Imi zic "hait, sa vezi ca s-au rupt membranele si nasc", astept "revarsarea de ape", dar nimic. In schimb incep niste dureri de burta cumplite.
Ma sperii , dau telefon la medic, ii explic situatia imi recomanda sa stau in pat si luni sa vin la control. Ma duc luni la control nu gaseste nimic suspect la echo, colul era inchis si lung, contractii deloc, copilul bine , asa ca ma programeaza peste 10 zile si ma trimite acasa.
Au urmat zece zile de cosmar cu dureri ingrozitoare de burta ( dar nu contractii ) si iar cu o stare de rau cumplita. Intr-un final vine si ziua consultatiei. Ii spun medicului ca nu mai rezist, ca durerile sunt prea mari si ca as vrea sa programam cezariana mai devreme ( intram in curand in saptamana 37 ). E de acord si ma programeaza pe 28 septembrie.
Urmeaza cateva zile de emotii si vine ziua cea mare. Ne trezim la ora 5:30 in speranta ca vom reusi sa ajungem la ora 8 la spital ( pentru a ajunge la spital trebuie sa traversam intreg Bucurestiul si asta tocmai in timpul marii intalneli francofone ). Toata familia este gata in timp record ( plecam in gasca : eu, Sebi, Ruty, mama si tata ). Bagajul meu de spital e atat de mare incat zici ca plecam in concediu toti cinci.
Afara ploua si e tare rece. Ajungem la spital la 7:50, medicul meu era deja acolo asa ca ma si trezesc in camasa de noapte si sunt condusa intr-un salon unde mai erau 4 gravidute. Incep sa apara pe rand asistente : ma cantaresc, imi iau tensiunea, imi prind o linie venoasa si-mi pun o perfuzie. Usor , usor se face 11. Apare si anestezista, stam putin de vorba, imi examineaza coloana si-mi spune ca s-ar putea sa nu poata sa-mi faca rahi-anestezie , ci doar anestezie generala . Ma cuprinde panica , ma gandesc cu groaza ca o sa mor, ca nu o sa-mi faca fata inima la anestezie generala ( piticii era la treaba :D ). Imi vine sa plang si as vrea s-o mai vad pe Ruty. Noroc ca vine o asistenta care ma roaga s-o urmez si cand ies pe coridor la usa de la intrare o zaresc pe Ruty.
Asistenta ma duce in sala de operatie. Aici sunt suita pe masa si surpriza , anestezista reuseste sa-mi faca rahi-anestezie fara nici o problema :D. Incep sa roiasca in jurul meu 7 persoane, in timp ce incep sa-mi amorteasca picioarele. La un moment dat , probabil de stres, de frica si de emotie mi se face rau ( imi scade brusc tensiunea ), dar anestezista remediaza rapid situatia si in plus imi da si ceva substante care imi schimba radical dispozitia. Incep sa ma simt tare bine si sa am chef de gluma. La un moment dat vad un picior ridicat si curioasa ridic capul de pe masa sa vad al cui e. Stupoare: era al meu. Ciudata senzatie sa-ti vezi picioarele mutate de altii si tu sa nu simti nimic. In sfarsit incepe operatia ( la 11:45 ), nu simt absolut nimic . Mi se spune ca o sa dureze ceva pana scot copilul pentru ca am aderente de la prima cezariana.
Dupa un timp care mie mi s-a parut foate scurt ( in realitare trecusera aproximativ 35 de minute ) aud un tipat . Si vad o fetisoara mica si tare suparata. Simt ca pleznesc de fericire. Nu mi-o lasa prea mult, se duc s-o cantareasca si s-o masoare. Deja simt ca plutesc. Toata tensiunea a disparut.
Doctora imi spune ca sunt probleme , ca uterul este rupt ( asta ma durea pe mine asa rau ) si ca-i mare minune ca nu am patit nimic nici eu nici copilul, mai ales ca Thea era cu capul in ruptura si se tinea numai in membrane. Sunt atat de impresionata de ce-mi spune ca adorm. Ma trezeste si-mi spune ca o alta sarcina nu mai e posibila . Sunt de acord :D si adorm din nou.
Cand ma trezesc operatia se terminase si eram deja in drum spre reanimare. Intreb cat este ceasul : 14:20.
Peste putin timp mi-o aduc pe Thea si ne lasa singure. Ma uit pentru prima oara in ochii ei si plang. Nu-mi vine sa cred ca au fost la inceputul sarcinii momente cand am fost suparata ca sunt gravida. Minunea asta mica a meritat fiecare durere, fiecare stare de rau, fiecare problema. N-am cuvinte sa-mi multumesc Lui Dumenzeu pentru ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
